puţină seriozitate

azi, mai mult ca niciodată

Azi, mai mult ca niciodată, mă uit în oglindă și îmi mulțumesc. Îmi mulțumesc mie pentru că nu m-am rătăcit nicio secundă, niciodată. M-am simțit pierdută de multe ori, într-adevăr, dar adevărul este că nu m-am pierdut pe mine, printre dorințele altora. Niciodată nu am uitat motivul pentru care am crezut de când eram de-o schioapă, că m-am născut. Oricât de mult aș fi plâns. oricât de mult aș fi râs, am rămas aici, cu picioarele pe pământ, să echilibrez cele mai neglijente și cele mai frustate persoane. Iar după ce ele au plecat cu capul pe umeri, după ce și-au găsit rostul, mi-am mulțumit din nou, pentru răbdare. Pentru că oricât de tare mi-aș fi dorit să țip, să înjur, să strig cât mă țin plămânii și să urlu la ele, mi-am găsit echilibrul și cineva mi-a amintit că tot răul e spre bine.

Da, știu, e un clișeu penal, dar adevărul e că nu degeaba toată lumea spune asta. Cândva, cumva, totul se leagă, cele bune se leagă de fapt, de tot răul pe care ți l-au făcut alții. De toate cuțitele înfipte pe la spate, de la toate aventurile omului cu care dormeai în același pat, de la oamenii de nimic din viața ta. Înainte să scriu toate astea, mă durea. Ceva în sufletul meu făcea o rană din ce în ce mai adâncă. Acum însă, totul prinde sens.

Știi, dacă aș muri mâine, poimâine, mă rog, curând… Ce ai spune despre mine? Că aveam un viitor strălucit în față, că-mi găsisem drumul, că aveam grijă de tot ce mă înconjoară, că zâmbetul meu putea să lumineze o încăpere sau că aveam un potențial uriaș? Dar tu știi câți oameni ar putea spune despre mine că am fost una dintre cele mai iubite persoane pe care au cunoscut-o? Niciunul. Și știi de ce? Nu pentru că sunt greu de iubit, ci pentru că oamenii nu știu să iubească cu adevărat. Familia e singura care nu se pune.

Te trezești într-o dimineață și vezi cum toate lucrurile pentru care te-ai sacrificat, dispar. La fel și cu oamenii. Câțiva vor rămâne lângă tine. Un număr mic, cât să-i poți număra pe degetele de la o mână. Continui să mă uit în oglindă și îmi mulțumesc mie că am știut că apreciez oamenii care meritau. Mă uit în oglindă și îi mulțumesc cerului că a făcut cumva și i-a scos în șuturi din viața mea pe cei care nu făceau doi bani, fără ca eu să-mi dau seama.
Mulțumesc.

#TCH

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *