De aici se vede altfel orașul. De aici se simte altfel aglomerația. Azi m-am simțit ca un agent secret care avea de dus la final o misiune și trebuia să treacă, după caz, peste orice (vezi ce zice Gică, șofer de buldozer) .
Totul ca să ajung în dreapta ta. Și când am ajuns acolo, parcă mi-am făcut cruce în gând și am zis”în sfârșit”. Nu pentru că drumul a fost greu, ci pentru că răbdarea mea parcă nu mai e a mea. Același om care a așteptat timp de 7 ani în fiecare săptămâna câte un episod dintr-un serial, nu poate aștepta la semafor.
Te-am luat de mână și uite-mi capitala, în toată agitația ei, într-o seară de duminică, cum se transformă în cel mai pustiu oraș. Că fie vorba între noi, nu prea am mai văzut pe altcineva. Am trecut pe lângă multe persoane, dar n-am mai văzut pe nimeni.Și m-am simțit din nou în siguranță. Pentru ca, cum mă știi tu, nimeni nu mă știe. Cicatrici ale adolescenței, nervi, cel mai sincer zâmbet și cum pot să iubesc eu cel mai mult.
Azi vreau să știi că o să rămân aici și când n-o să meriți. O să rămân aici când s-o rupe cerul, când s-o termină pământul și nu vei știi unde ar putea începe iar. Pentru că trăiesc în fiecare zi câte o pagină a aceleași cărți pe care am scris-o ținându-ne de mână, de la început.
Eu văd un altfel de București. Orașul ăsta mi te-a oferit.Mulțumesc.
Te aștept acasă.
