despre el

Copilul din mine a cunoscut copilul din tine, în glasul sirenelor

M-am întrebat de-a lungul timpului de ce nu a mers, ce a fost în neregulă cu mine, cu tine sau cu noi. De ce ”prima dragoste” se numește ”prima” și nu ”singura”. Pentru că spune-mi tu mie, poți iubi doi oameni diferiți în același fel, tot atât de tare? Mă îndoiesc. Până în seara asta, când am realizat că de ce eu, așa, în modul ăsta dubios, după atâta timp, te iubesc pe tine. Eu te iubesc și mă simt fericită că am văzut cum se simte iubirea, deși noi nu o consumăm ca ceilalți, printr-o relație ”normală”. Dar până la urmă, cine spune ce e normal?
Când te-am cunoscut, m-am deschis atât de tare față de tine încât tu ai întâlnit, de fapt, copilul din mine. Ai reușit să ajungi la cea mai sensibilă parte a sufletului meu. Și așa am realizat de ce, în preajma ta, comportamentul meu era diferit, în comparație cu felul în care mă purtam cu restul din jur, în aceeași perioadă. De ce îmi tremurau picioarele, de ce îmi scăpa buretele de vase din mână și de ce mă mulțumeam doar să te privesc și să te ascult. Pentru că eu, așa eram în copilărie. O pustoiacă emotivă, timidă, care încerca din când în când să-și mascheze slăbiciunile prin izbucniri vulcanice. Da, cu tine n-am ajuns la acele izbucniri, pentru că nu m-ai ținut cu picioarele pe pământ, ci cu capul în nori. M-am simțit de parcă eram îndrăgostită de colegul de clasă și învățătoarea mă scoatea la tablă, iar el îmi analiza fiecare gest. 
Copilul din tine, la fel de dornic de afirmare ca cel din mine, era pierdut în frică. Lucrurile n-au mers  nu pentru că noi eram imaturi când ne-am întâlnit, ci copiii din noi. Ei nu erau pregătiți să experimenteze o dragoste ca asta. O dragoste care a rezistat în timp și care m-a inspirat. O dragoste fără de care eu, n-aș fi putut evolua emoțional atât de mult. O dragoste fără de care eu, nu m-aș fi cunoscut la fel de bine pe cât o fac acum. 
Acum mă întreb dacă ăla mic din tine, copilul din sufletul tău, e pregătit. Oare, copilul din mine ar putea să mai trezească acum, după atâtea experiențe, sentimente la fel de pure în copilul din tine? Pentru prima dată de atunci, eu nu mai simt ură pentru tine. Simt mulțumire sufletească și mă simt, de asemenea, pregătită să recunosc în fața oricui că dorul de tine m-a învățat ce înseamnă iubirea. 
Pentru că, suflet, mie încă îmi trezești sentimentele alea, deși noi ne vorbim doar prin scrisori rupte din timp. Mă întorc în Constanța ori de câte ori simt că mă pierd pe mine, când nu-mi amintesc detaliile de pe chipul tău sau când duc dorul glasului sirenelor. Și când viața mi te scoate în cale acolo, îi mulțumesc. Pentru că totul pare la fel de viu ca înainte. Deși eu sunt alta azi. Copilul din mine și-a încheiat socotelile cu trecutul și a uitat ce înseamnă frica. Astăzi, lui nu îi mai e teamă să vorbească despre sentimente, scrie despre ele. Scrie despre tine – sentimentul suprem – . Despre tine – muza mea. 

#TCH

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *