Cum ar fi fost dacă nu ne-am fi întâlnit vreodată?

Cum ar fi fost dacă m-aș fi născut după ce tu ai fi murit sau invers? Cum ar fi fost dacă nu ne-am fi cunoscut? Cum ar fi fost dacă nu mi-ai fi cerut toată încrederea, în timp ce-ți purtam haina, cu capul pe pieptul tău, în tren? Cum ar fi fost dacă nu m-aș fi îndrăgostit de tine? Cum ar fi fost dacă nu aș fi simțit niciodată cum e să ai fluturi în stomac? Cum ar fi fost dacă nu aș fi știut vreodată cum reacționez la iubire? Cum ar fi fost dacă n-aș fi suferit din cauza ta? Cum ar fi fost dacă n-aș fi putut privi înăuntrul meu, când sufeream? Cum ar fi fost dacă nu m-aș fi cunoscut pe mine, după ce te-am pierdut pe tine? Cum ar fi fost dacă n-aș fi putut să scriu despre tine și pentru tine? 
Poți să-mi răspunzi la întrebările astea? Pentru că le am de ceva timp. 
Nu ne-am privit niciodată. Mâinile noastre nu au format niciodată un întreg. N-am vorbit niciodată. Nici măcăr un cuvânt. Nu m-am gândit niciodată la tine. Nu m-ai făcut niciodată să râd și să plâng. N-am plâns niciodată. Nu ne-am iubit și nici nu m-am trezit cu vocea ta. Nici măcar n-am dormit vreodată lângă tine. Noi n-am existat. Eu n-am existat pentru tine. Tu nu ai existat pentru mine.
E simplu, nu? Mult timp am încercat să mă privesc în oglindă rostind asta. Dar adevărul e altul. Și mereu m-am întrebat de ce te vreau atât de mult înapoi, dacă ai avut șansa cândva și ți-ai irosit-o? Totuși, mulțumesc că ai fost acolo. Că după tine, am învățat să mă uit în sufletul meu. Mulțumesc că ai existat în viața mea și că încerci să-ți faci loc, ușor-ușor, înapoi în ea. 
Pentru ce nu-ți mulțumesc? Nu-ți mulțumesc că te pierzi de fiecare dată. Faci un pas și tragi repede piciorul, înapoi. Dar frica? O înțeleg. Nu știi ce să faci și cum să o faci. Ești aici. Ești în sufletul meu. Fă un pas spre el. Dar nu-l călca din nou în picioare. Fă un pas cu sufletul. Încearcă, măcar de data asta. Cheia a fost mereu la tine și va fi. Acum, sau în altă viață. Pentru că tu și eu…  
Lângă tine am simțit pentru prima dată fluturii. Lângă tine am simțit și cum au murit. Lângă tine am simțit cum mă sting, ușor-ușor, ca o țigară în scrumieră. Lângă tine m-am imaginat mult timp, poate prea mult. Și totodată, lângă tine m-am văzut pierzându-mă cel mai ușor. Sau măcar cu tine în gând. 
Ai spus cândva că, dacă ești iubit sincer, poți să ridici castele? Dragule, unde e castelul? Pentru că te-am iubit în tăcere, ca un copil. Sincer și pur. Ți-am trimis scrisori prin timp și poate că nu au venit la ușa ta, dar au ajuns la tine. Știi ce scriu pentru suflet, știi ce scriu pentru tine. Dar eu nu văd castelul. Nici pe tine nu te văd. Doar te aud. Încă te ascult, încă te aud. 

#TCH