chestii

Despre cine nu vorbesc

L-am văzut într-o mulțime de oameni, râzând. Și n-am putut să-mi mai iau ochii de la el. Culmea e că, după ani, m-am trezit într-o încăpere plină de oglinzi și l-am văzut venind spre mine, ca și cum ar veni după ce-i aparține. Eram în zona mea de confort și totuși, simțeam cum îmi curge sângele în vene. Puteam să-i aud bătăile inimii. Mi-a atins mâna și am înțeles că suntem conectați spiritual, cumva. Dar eu nu eram gata pentru o conexiune ca asta, îmi era frică și nu credeam că cineva mă poate iubi așa cum a încercat el s-o facă. Găsisem dragostea unde nu trebuia să fie. Am ales să fiu corectă față de restul lumii, dar nu și față de mine sau de el.

Astăzi îmi amintesc de ea și el. Eram în fața lui și totuși, amintirea îmi e de parcă priveam de la geam. Afară se așeza zăpada. Acum, pare rece, neplăcut. Dar nu e vorba de mine aici, cea de acum, de ce-mi place sau nu, ei în mod clar nu-i păsa de zăpadă. Statea față în față cu primul om pe care îl vedea clar. De parcă își putea focusa privirea pe fiecare parte din corpul lui, și o vedea perfect. Ca niciodată. Ca și cum a fost oarbă de la inceputul vietii ei până atunci, iar acolo, cineva i-a dat vederea. Dar am pierdut-o pe ea. Când mi-e dor, caut pozele și îmi amintesc cât de bine se simțea când își ținea capul pe umărul meu.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *