Tu, din nou în ochii mei

E luni. Încă e luni. M-am trezit târziu, speriată. Am vrut să mă dau jos din pat, dar ceva era diferit. Vedeam totul clar. Ochii nu îi mai simțeam ca după trei beții consecutive, piatra aia de pe inimă pe care o avusesem în ultimii ani, dispăruse ca prin minune. Am stat puțin la marginea patului, mi-am luat telefonul în mână. M-am uitat la dată și am dat drumul la muzică. Mi-am luat cățelul în brațe și am început să mă învârt cu el, prin casă. Știi cum se numește asta? Eu îi zic fericire. De moment sau nu, ce mai contează… 
Mă duc la baie. Imi arunc cu apă pe chip, ca în filme. Știi ce zic? Îmi ridic privirea și îmi văd ochii. Așa cum n-au mai fost de prea mult timp. Îi văd limpezi, strălucesc. Buzele mele încă sunt roșii. Roșii și demidulci. Continui să mă văd, dar în urmă cu câteva ore. Mă văd în fața blocului tău, apoi mă văd în fața ușii tale. De aici se rupe filmul cu mine. De aici te văd doar pe tine. Îți văd zâmbetul, când îmi deschizi ușa. Imediat. Intru. Văd locul care m-a inspirat atât de mult. Nu mai e totul la fel, dar nici eu nu mai sunt la fel. Mă uit lung în ochii tăi, după care am tânjit atât. Mă uit la tine și îmi dau seama, printre cuvintele pe care ți le-am spus, că stau față în față cu inspirația mea, cu muza mea. Că stau în față cu cel care a rupt bucăți din mine, cu cel care, fără să vrea, a ajutat la conturarea mea, ca om. Ca femeie. Vorbesc cu tine și în gând, îmi continui cartea. E un alt capitol. Și dacă e finalul, tot un alt capitol e. Deși, sufletul meu nu vrea să închei cartea așa. Nu ăsta ar trebui să fie finalul. 
Mă așezasem acolo nu ca să fiu departe de tine, ci să te pot privi. Cu totul. Să îmi răspund la întrebările pe care le-am avut atât de mult timp. Ce ai tu atât de special încât să scoți copilul din mine de fiecare dată? Ce ai tu atât de special încât să-mi fii slăbiciune? Atracție? Muză? Dar înainte să reușesc să găsesc un răspuns, mă așez lângă tine. Și simt din nou ce am simțit când mi-am lăsat sufletul atins de tine. Te simt. Îți simt buzele. Mi-ai făcut plinul de fluturi în stomac. Simt cum corpul meu se contopește cu al tău, simt cum lucrurile se așează de la sine, fără să mai încerc eu să forțez destinul. 
Restul, în altă scrisoare aruncată prin timp, pentru tine. Restul, printre alte valuri. Restul rămâne să-ți spun altă dată. Pentru că mai am lucruri să-ți spun. Și tu cafele de făcut. Mulțumesc. 

#TCH