despre el

Tu mă echilibrezi prin absență

Ies din bloc. Mă urc în mașină. Mă simt singură pe lume. Nu ca la 12 ani, când mă vedeam rebelă și independentă. Merg mult timp. Destul cât să mă simt obosită. Mă rog să mă țină tare. Încerc să-mi mențin răbdarea. Dar ceasul meu o ia razna. 
Mai trag două fumuri și îl arunc pe geam. Cineva îmi șoptește la ureche că viața nu-i dreaptă. E prea, prea mult din anul ăsta. Prea multă iarnă azi. Prea mult vânt. Prea multe piese despre tine și de la tine. E prea mult fără răspunsuri. E prea mult timp. Trecut. Uitat. Dar ploaia-mi ține de urât. Tu mă echilibrezi prin absență. Dorul de tine mă ține cu picioarele pe pământ. Eu respir liniște și-n suflet mi-e agitație, știi cum e. Tu mai mult decât alții. 
Hm, dacă aș putea să te pictezi, te-as picta în albastru. Dar ard iar o țigara și văd focul. Și-n mintea mea se contopesc și iese ceva, cam cum eram noi. Doar că de data asta, distanța nu există. Mi-ai zis într-o zi să nu te văd așa. Să îți fiu aproape-n casă, dar să știu când să zâmbesc. Ești mai murdar decât atunci. M-ai întrebat despre asta atunci, mai știi? 
Dar eu te-am văzut pur și m-am prăbușit privindu-te. Totul e gri, mă obosește și mai tare și trag pe dreapta. Văd câteva scări. Mă duc. Cobor. Îmi amintesc cum coboram scările de obicei. Nervoasă. Ajung. Scările dispar. Mașina. Cerul. Sunt înconjurată de apă și mă doare timpul pe care l-am pierdut. Îmi dau seama acum, în timp ce scriu că asta-i tot ce-mi doresc. Sau ăsta e motivul pentru care mă întorc acolo. De câte ori simt c-o iau razna sau încep să număr luni și ani mă văd împiedicându-mă, cad și plutesc ușor spre larg. Mă panichez pentru că totul pare atât de real, pentru prima oară în ultimii doi ani. Văd o barcă și mă țin cu mâinile,  reușesc să urc. 
Văd un bilet printre câteva buchete de lalele. ”Au trecut ani de când nu ne-am vorbit, unde ești suflet?” Mă simt pierdută-n timp în timp ce mă îndrept spre adâncuri. Ar trebui să țin pentru mine, cea din trecut, dar eram amețită când am trimis asta. Lumina devine din ce în ce mai slabă și mă văd din exterior, privind în gol. Am realizat apoi, de ce. 
De când mă știu, am căutat să iau ceva din interiorul tău. Dacă-ți zic că am văzut acel ceva, o să-mi spui c-am fumat. Sigur aș vrea să-ți văd chipul cum zâmbește tot timpul, dar e greu să fac asta cât încerc să mă lupt cu timpul. Știi? De când ai plecat în capul meu e tot o apă.TCH.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *