Bănuiesc că acum vei înțelege pe unde te situezi în viața mea.De multe ori nici nu știu de unde să încep. Vreau să știi că nu-mi e atât de simplu pe cât pare. O durere de cap ar fi fost mai ușoară, dar mă doare sufletul de vreo 5 zile. Scrisul ăsta îmi e antidepresiv și am făcut din blog un fel de storytellin. Inițial, pentru îngerii păzitori care îmi bat la ușă să mă calmeze, care mă sună să mă trezească la 7 dimineața pentru că sunt un dezastru din cauza că scrisul îmi ocupă toată noaptea și ar fi fost bine să fie doar atât dar nici la realitate nu pot să mă trezesc. În final, pentru a mă regăsi, sau cine știe pentru ce naiba că oricum nu mă regăsesc.La fel cum nu mă regăsesc, nu te găsesc nici pe tine. Te caut în fiecare umbră, în fiecare parfum, în fiecare oglindă pe lângă care trec sau în spatele fiecărei uși pe care o deschid. Gândește-te dacă chiar merită să-mi distrugi liniștea cu care-ți adormeam la piept. Și încă mă gândesc dacă o să apari mâine și o să te comporți ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Aș vrea să știu dacă chiar merită efortul, dacă meriți fiecare secundă din zilele în care mă gândesc la tine.Oricum, să știi că totu-i bine. Te înțeleg perfect, muncești pentru nemurire, da vezi că-ți moare sufletul. Eu încă tresar în somn. Dacă tu adormi în liniște în seara asta sper să te simt la fel cum ți-am lăsat scris ultima oară.
