Sunt zile în care cred că n-am timp de altcineva decât de mine. Sunt zile în care îmi amintesc că ultima oară am avut timp să mă trezesc şi să adorm lângă cineva.Astea sunt zilele în care îmi dau seama că de fapt am tot timpul din lume. Şi mai rămân alte zile, alea în care risc, dar oricât aş încerca, îmi ţin cheile în mâna, pregătită să plec.Asta e motivul pentru care de fiecare dată o să te iert dacă abandonezi.La fel cum o să mă iert şi pe mine.
Pentru că nici eu nu mai pot crede în ceva atât de mult cât am crezut odată, şi n-am pretenţia să crezi tu într-o poveste despre care să vorbeşti dacă eu nu mai pot crede în poveşti în general. Continui să-mi scriu ca pentru un om cu o nevoie doar de sine care s-a transformat într-un om cu mulţime de dependenţe. O să mă iert dacă vor fi zile în care nu voi putea scrie, o să mă iert dacă vor fi zile în care voi vrea alături din nou persoană care s-a auzit cel mai frumos prin urechile mele. O să mă iert dacă o să ascult aceleaşi piese la nesfârşit şi o să mă iert pentru încercările de a face din cineva un om mai bun decât mine.
Tu poţi să mă frângi, să-mi laşi din inima bucăţi, dar fiecare dintre acestea va continua să lupte la un moment dat pentru că în esenţă sunt la fel de nenorocită ca tine.
