Mi-ai lăsat cicatrici

M-am trezit după vreo patru ceasuri, tresărind. De fiecare dată când tresar, îmi amintesc de tine. Mi-am zis acum 2 luni că nu o să te mai scriu, că nu o să te mai povestesc. M-am uitat la cer și i-am spus să nu mi te mai aducă în vis sau în viață. L-am rugat să facă cumva ca mâinile mele să nu le mai atingă pe ale tale, iar gândurile să nu te mai cunoască. Și nu am făcut asta degeaba. Dragule, mi-ai lăsat cicatrici. Nu pe trup, pe alea le-aș fi acoperit ușor. Dar cum să acopăr cicatricile de pe suflet?

Vreau să pleci și nu pentru că nu te mai vreau, ci pentru că nu mai am loc pentru alte cicatrici. A doua oară ai înfipt cuțitul în cicatricile peste care se așezase timpul și le-ai deschis din nou. Te simt și nu o să neg că te caut în fiecare persoană care încearcă să mă iubească sau în fiecare privire care se intersectează cu a mea, pe stradă. Asta mă consumă, dar de fiecare dată sper că n-o să mă sting ușor de dorul tău.

Până să mă sting eu, umplu un pahar de vin și aprind o țigară, mințindu-mă că asta-i ziua în care am plecat. Dar privesc în urmă deseori cu ochii goi, aceeași ochi pe care alții îi consideră plini de egoism și indiferență. Adevărul e că pentru tine niciodată nu au fost așa.

Știu că ți-am scris prin timp că, indiferent dacă alegi să mă lași să plec sau să mă iubești, îmi doresc să mă strângi din nou la piept ca să-mi amintesc cum se simte dragostea. Ai făcut-o și îți mulțumesc, dar n-o să te iert pentru că ai făcut-o întorcându-mi cuțitul pe la spate, în răni.

#TCH.