despre el

#pebanchetadinspate. Pentru femeia pe care o iubești

Nu știi cine sunt. Nu-mi știi povestea. Îmi știi doar numele și cât de reci îmi sunt mâinile. Poate cândva vei citi asta. Desigur, nu vei ști că e vorba despre tine. Nici nu-mi doresc să știi. Ce vreau să știi e că eu m-am ascuns prin povești și m-a durut doar vocea bărbatului pe care tu îl iubești acum.

Stau pe bancheta din spate. Îmi țin mâna dreapta pe geam și mă uit la cum plânge cerul. Aud lacrimile cum cad, florile ofilindu-se și din când în când, drumul mi se pare mai abrupt ca oricând. După ce l-am iubit, n-am mai fost niciodată la fel. Tu ești?

A pus focul în sufletul meu și, de când am pășit pragul locuinței sale și am chemat liftul, ultima oară, sufletul meu s-a închis. N-o să te mint, l-am rugat prin scrisori aruncate în timp să o facă. Pentru că eram conștientă de faptul că, singurul tip pe care l-am iubit îmi poate da inspirația pentru ani de zile și mă poate face să am tăria și furia, totodată, să-l ador și să-l urăsc. Ca să nu mă mai întorc vreodată înapoi în brațele lui, dar să nu mă mint și să recunosc că o parte din mine e despre el.

Cu ce am rămas eu din povestea asta? Cu sensibilitatea, cu iubirea pentru liniște, pentru mare și vocea din cap.

Cu ce rămâi tu? Cu tot ce înseamnă el. Te apreciez pentru iubirea pe care i-o porți și mă bucur. Mulțumesc că ai grijă de singurul om care mi-a atins obrajii și cea mai sensibilă parte a sufletului. Mulțumesc că ai grijă de inspirația mea. Iubește-l până la cer de fiecare dată când apune soarele și dacă nu-ți găsești destinul, caută o stea. Dacă nu găsești, ia-o pe a mea.

Dragostea nu este despre a fi egoist. Chiar și atunci când îți pierzi steaua.

#TCH.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *