Încrederea și promisiunile – puterea și blestemul meu

Sunt o simplă fată. Eu cred în promisiuni, în suflete pereche și în a acorda încredere oamenilor. Mulți nu merită, știu. Nu trebuie să-mi amintești și tu. Dar cum aș putea să-i spun unui om că nu am încredere în el, când tot ce-mi trebuie este ca aproapele meu să-mi acorde încrederea? A da, cred și în reciprocitate.

ÎNCREDERE. Mi-am amintit că vreau să scriu asta după vreo două pahare de rom, la o petrecere. Atunci când, într-o discuție cu un prieten, veni vorba de „încredere”. O să-ți spun și ție ce i-am spus lui. Îți dau 100% încrederea mea, dacă tu alegi să-ți bagi picioarele în ea, la propriu, e fix problema ta. Da, o să fiu dezamăgită de unii, așa cum s-a mai întâmplat, dar oamenii care sunt meniți să-mi rămână în viață, o să aibă grijă de ea. Dacă e bine? Cine spune ce e bine și ce nu? Așa sunt construită și încerc să-mi asum fiecare dezamăgire. De fiecare dată, cred că vina e undeva la mijloc.

De ce spun că încrederea e puterea mea? În zilele noastre, consider că încrederea e, de fapt, o super putere. Câți oameni poți să suni la 3 dimineața și să le spui că ai o problemă?

PROMISIUNI. E simplu. Cupidon mă lovește rar, dar și când mă lovește, mă simt de parcă am toți fluturii din lume în stomac. De două ori m-am îndrăgostit cu adevărat. Am simțit același lucru în două etape ale vieții, cu două persoane diferite. Prima oară, la prima vedere. Până atunci nu credeam că există așa ceva. A doua oară, la câteva zile de la contactul vizual, după prima conversație la 4 dimineața, pe net. Cât de ciudată sunt.

În ambele cazuri, am luat de bune promisiunile. Pe ale mele, le-am îndeplinit. Eu m-am întors, lăsându-mi „amintirile trecutului” acolo unde le-am trăit, ca să fiu pregătită pentru tine. Tu m-ai așteptat așa cum ai promis? Atât am avut de zis aici.

Sunt obosită și am scris asta pentru două fraze tăiate.

#TCH.