Povestea pe care nu o să o înțelegi dacă ești prost sau egoist

Dacă tu crezi că o să dai de ceva pe caterincă, doar închide fereastra. Azi nu. Azi scriu povești.

N-am mai vrut să te simt în văzul lumii, ci să te țin doar pentru mine. De asta nu te-am mai scris aici. Am crezut că m-am iertat pentru că nu sunt îndeajuns de bună pentru tine. Te-am privit în ochi și m-am prefăcut că nu te mai văd. “Fake it till you make it” – nu toți facem asta?

În mod inconștient, te-am păstrat în adâncul sinelui. Aș fi făcut-o conștient, dacă îmi dădeam seama că am nevoie să-mi fii salvare când încearcă alții să mă înece. Să-mi amintesc astfel, ce ai însemnat pentru mine. Doar din când în când. Și am încercat să recitesc cum te-am scris de atâtea ori, când eram eu singură, cu un pahar de vin pe masă și multe frici. Dar de fiecare dată când am vrut să dau pagina, am fost lovită peste mână. Uneori mă îngrozește gândul că subconștientul mă imploră să te mai citesc o dată și ceva nu mă lasă.

Oricât aș vrea, acum nu mai pot. Nu mai pot să te privesc în ochi la fel cum o făceam odată. Știu prea multe lucruri despre tine. Știu și ce cred alții despre tine. Știu ce obișnuiam eu să cred când nu te cunoșteam. Toate astea dor.

Chiar am încercat. Și pentru că inima e reprezentarea ta pentru toți oamenii, am luat-o pe a mea și am lăsat-o să umble de nebună prin lume. Am urmat-o, dar m-am uitat la ce se întâmplă cu ea dacă n-o ții în propriile palme și… atât, de la distanță. O parte de oameni doar au trecut pe lângă ea. Cealaltă parte s-a uitat la cicatricile ei și la rănile încă deschise.

La un moment dat, unul s-a oprit și a încercat să o vindece de toate. Dar ea a vrut să o facă singură. Așa că, s-a oprit din a mai bate ca să-l alunge. L-a făcut să creadă că e moartă.

Apoi, a început să bată din nou tare. A văzut ceva ce-i plăcea. Sau mă rog, pe cineva. N-a încercat să le acopere nici de data asta. Ba chiar le-a povestit pe fiecare în parte. Și după ceva timp, a început să se uite din oglindă. Era ea, fără cicatrici.

M-am apropiat, curioasă fiind de ce dracu a făcut de au dispărut alea. Eu mă chinuisem mult timp să le fac dispărute și am constatat doar rezultate superficiale de o zi, două.

Într-adevăr, nu le-am mai văzut. Am luat inima în palme și i-am zâmbit. I-am șoptit că o s-o păstrez așa cum e și că n-o să o mai rănesc vreodată. N-am terminat bine fraza și am scăpat-o.

Pot să-i văd din nou cicatricile. Dar nu vreau să creadă că e ea vinovată. Eu sunt. Că am lăsat-o să umble de nebună.