Cum am aflat că tipul cu care eram combinată şi-o ardea cu alta

Bă, știi serialele alea proaste de la noi în care femeia merge pe stradă cu Ernest (da, da, acel “detectiv” de la Kanal D) și își prinde bărbatul cu amanta, de mână, în timp ce se plimbă? Am pățit și eu, dar fără Ernest. A! Povestea mea e și mai mișto: după episodul ăsta am aflat că, de fapt, nu eu eram cea înșelată, ci cealaltă tipă. 

Eu sunt genul de om care nu învață ceva decât dacă trăiește pe propria piele. Și e mișto că, după ce mi se întâmplă ceva naspa, învăț să reacționez. Doar nu te așteptai să zic că “învăț să nu mai am încredere” – bullshit. Nu frate. Îmi analizez reacția, ca în cazul în care va fi o dată viitoare, să o fac mai bine.

Acum vreo trei ani jumate, am cunoscut un tip. Era ceva inginer, mai mare decât mine cu câțiva ani. Individul cu pricina era mișto dintr-un punct de vedere: avea vorbele la el. Știa ce să zică, când să zică și cum să zică. Ne-am văzut de câteva ori, am început să comunicăm tot mai mult și am zis “ok” unei chestii ce trebuia să fie o relație. I-am cunoscut cei mai buni prieteni destul de rapid, caterincă, toate alea. Ba chiar urma să punem la punct un soi de vacanță.

(Nu mai știu exact cât a durat toată această schemă proastă, de aia o să spun câteva săptămâni.)

După aceste câteva săptâmâni, într-un weekend, m-am dus cu un prieten în Silver Church. Al meu presupus iubit nu știa asta. Mă întrebase cu câteva zile înainte dacă merg la evenimentul din seara aia, dar nu eram hotărâtă. Și ca o femeie care bănuia ce le poate pielea bărbaților, l-am sunat să-i spun, dar n-a răspuns. “Eh, să fie sănătos.”

În fine. Ajung eu acolo, mă întalnesc cu prietenul ăsta al meu, dăm o tură de club, bem ceva și la un moment dat ieșim afară, să vorbim de-ale noastre. Terasa era full. În timp ce stăteam eu ca o floricică afară și al meu prieten încerca să-mi spună de nu știu ce teorie a conspirației, îl văd pe individul în cauză de mână cu o domniță. Se plimbau încet pe trotuarul din fața clubului.

I-am urmărit cu privirea și i-am observat îndreptându-se spre un grup de la masa din colț. Erau vreo 10 persoane acolo. 

Fără să-i dau alte detalii, îmi întreb prietenul dacă știe pe careva de la masa aia. Și ce crezi? Știa. “Hai și noi acolo.”

De asta îmi plăcea Silver-ul la evenimentele de genul.

Cei doi porumbei trecuseră deja prin mulțimea de oameni ce ne despărțea pe mine și amicul meu de grupul respectiv. Ajunși și noi acolo, prietenul meu a intrat în vorbă cu ăia de îi știa, iar eu am început să fac cunoștință. Presupusul meu iubit m-a văzut și până să mă îndrept spre el, a albit la față. Se uita ca la mașini străine. 

Am întins mâna, am făcut cunoștință și cu el, și cu tipa din dreapta lui. Observându-l încă panicat, am întrebat-o pe gagică dacă vrea să meargă cu mine până la toaletă. 

Știam că o să creadă că îi spun ăsteia tot, dar n-avea ce să facă. Și am mers cu tipa la baie. Mi-a zis tot ce voiam să aflu, fără să mă chinui prea mult. Erau împreună de vreun an. 

Ne-am întors. Ăsta, la fel de panicat, a luat-o deoparte să testeze terenul. Nu, nu i-am spus nimic tipei. Dar m-am hrănit cu panica aia din ochii lui. A fost superb.

De la mine și-a cerut scuze printr-un mesaj. Nu era treaba mea să-i spun tipei, ci a lui. Greșeala lui. Și m-am asigurat că o face. I-a spus de noi și totuși, încă sunt împreună. Asta mă șochează.

Unde voiam să ajung de fapt

Am reacționat astfel dintr-un singur motiv:  Think like a man, act like a lady 🙂 

#TCH.