Cum ar trebui să reacționezi când vezi că fostul s-a căsătorit. Habar n-am, dar îți zic cum am reacționat eu

Dimineață, ora 07:00. Sunt în metrou, la Dristor, cu căștile în urechi. O ascult pe Roxen, domnița care o să ne reprezinte la Eurovision. Închid Youtube-ul după 1 minut pentru că mă plictisește și deschid Facebook-ul. Prima postare – un „eveniment” și câteva fotografii de la o cununie civilă. Meh, dau scroll. Apoi înapoi. Mă uit din nou.

Bă, ăsta e… Bă! Cât timp a trecut?

În imagini era un tip cu care m-am văzut acum câțiva ani. Ok, iau fiecare poză în parte. Mă uit, analizez. Îmi place. Chiar îmi place și chiar mă bucur pentru el și pentru femeia pe care a ales-o. Așa că dau like. El chiar a fost băiat bun.

Închid și Facebook-ul, deja e prea mult pentru 7 dimineața. Deschid din nou Youtube-ul și, înainte să aleg o melodie, simt că mă ia o stare dubioasă. Nu știu cum e să ai un atac de panică, dar la figurat vorbind, aproape am avut unul.

Mă gândesc că o parte dintre colegele mele de liceu și generală sunt căsătorite sau au copii. O tipă de la facultate a dat avansul pentru nuntă. O prietenă de-ale mele a născut la finalul anului trecut. Mama m-a întrebat în urmă cu două zile dacă mă mărit mai devreme de 30 de ani. Acum, un fost a spus „Da”. Mă uit în geamul din metrou, la mine. Dau zoom cumva, cu mintea. Știi tu la ce mă refer… Și mă panichez. Următoarele două minute mă uit în gol și mă gândesc la… nimic. Simt presiunea socială.

Pentru prima dată, mi-am dat seama că am mâncat rahat mult timp. Am spus întotdeauna că sunt pregătită de orice, dar… nu e chiar așa. Nu accept invitații la nunți și botezuri o perioadă. Mersi. M-am speriat rău.

Mă întâlnesc cu o prietenă, vorbim despre presiunea socială. Ajung la muncă, încă sunt panicată. Trec opt ore, sunt din nou acasă. Scriu asta. La fel de panicată. Dar hei, aproape e o nouă zi. Și ce zi…