M-ai cunoscut, m-ai simțit și m-ai aruncat în larg

M-ai cunoscut în cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Sau cel puțin, toată lumea din jurul meu spunea că anii ăia erau destinați să fie „cei mai frumoși”. Și aș minți dacă aș zice că n-au fost. M-ai simțit și te-am simțit așa cum citeam în cărți. Într-un final, m-ai aruncat în larg și de acolo a început cu adevărat „povestea noastră”.

M-ai cunoscut când eram la mal. Zâmbeam și mă uitam spre larg, întrebându-mă ce-i acolo. Te-ai apropiat timid de mine, m-ai luat de mână și mi-ai spus că avem pregătită o barcă a noastră. Mi-am coborât privirea dinspre cer spre ochii tăi și am pus pauză pentru câteva secunde. Am văzut dincolo de ce arătai lumii și am făcut un pas spre tine pentru că îmi plăcea ce era acolo. M-ai luat în brațe și ne-am urcat în barcă. Așa am ajuns împreună spre larg. La început a fost soare. Când și-au făcut apariția tunetele și fulgerele pe cer, ai obosit și ai încetat să mai vâslești.

M-ai simțit la fel cum te-am simțit și eu. Știam ce avea să se întâmple, dar am continuat să încerc să-ți ofer din puterea mea. Dar nu era deloc așa cum e astăzi. Nu ai avut ce să iei din ea sau poate doar nu ai vrut. M-ai apucat strâns de mână, m-ai privit din nou în ochi și fără alte cuvinte, m-ai aruncat. Era rece și eu, singură. Nu te mai simțeam pe tine, ci mă simțeam pe mine, doborâtă. Simțeam cum mă duc la fundul mării, în timp ce tu te-ntoceai spre mal.

Când credeam că nu mai am nicio șansă să mă ridic la suprafață, am văzut sfoara pe care o legasei de barcă. M-am prins de ea și am încercat să te trag pe tine înapoi, în loc să mă ajut. S-au dus multe lupte în interiorul meu. Am dat drumul sforii și am încercat să-mi văd de proprii demoni, în felul meu. Într-un final, când am reușit să ajung din nou cu sufletul la suprafață, te-am văzut. Erai acolo, la câțiva pași de mine. Am plecat împreună spre mal, fără să ne vorbim. Odată ce am ajuns, mi-am dat seama că am lăsat o parte din mine în larg.

Azi sunt tot la mal și îmi mai întorc din când în când privirea și sufletul spre ce-a fost. Și la fel de frecvent te văd întinzându-mi o mână. Am dubii că o să mă mai găsești, dar partea aia din mine pe care am pierdut-o în larg e încă acolo. Nu știu dacă te așteaptă. În schimb, știu că ea e inspirația mea.

#TCH.

#constanta