Atât timp cât sunt aici

M-am trezit din nou spre oglinda de lângă pat. M-am privit preț de câteva minute, gândindu-mă la cum cândva, în alt cadru, o făceai tu. Eram amândoi vulnerabili, unul mai slab ca celălalt. Eu, cu rănile lăsate de dorul de tine, iar tu, cu rănile lăsate de alții, după ce ai plecat de lângă mine.

Viața ne-a adus atunci, din nou, unul lângă altul. Pentru tine nu știu ce a fost, dar pentru mine a fost o altă confirmare a faptului că timpul nu vindecă tot.

Mi-aș fi dorit să rup bucățile rămase intacte din mine și să ți le dau ție, ca data următoare să te găsesc întreg. Nu știu care dintre noi avea sufletul mai vraijște, dar… Aș fi făcut-o oricum, dacă m-ai fi lăsat. Și aș fi repetat-o la nesfârșit.

Înainte și după asta, am încercat să ajung, prin scris, cât mai aproape de tine. Am încercat să-ți spun așa tot ce aș fi vrut să știi. Altfel n-am putut și încă mă întreb „De ce”.

Ce știu sigur e că, atât timp cât sunt aici, chiar și dacă mă voi opri din a te mai scrie, o parte din mine îți va aparține.

O altă parte te va aștepta ca prima dată, o alta te va urî și ultima îți va cere iertare pentru că am luptat pentru tine în felul meu.

Iartă-mă că am devenit altă persoană din clipa în care te-am privit pentru prima dată și că nu te-am contrazis când ai spus că niciodată n-am făcut imposibilul pentru tine, pentru noi. L-am făcut, dar tu erai prea ocupat ca să vezi. Iartă-mă tu pe mine că ochii tăi nu s-au îndreptat spre asta.

#TCH.