Dacă mâine n-ai mai fi

Dacă mâine n-ai mai fi, m-aș urî pentru toate cuvintele pe care nu ți le-am spus.

Dacă mâine n-ai mai fi, nu m-aș putea ierta pentru toate momentele pe care nu le-am trăit lângă tine, ci doar cu gândul.

Dacă mâine n-ai mai fi, te-aș căuta în fiecare umbră și aș înțelege dorul în cea mai urâtă formă.

Dacă mâine n-ai mai fi, aș da timpul înapoi, te-aș strânge tare-n brațe și te-aș apuca de mână.

Dacă mâine n-ai mai fi, m-aș gândi doar la ce aș fi făcut azi dacă aș fi știut.

Dacă mâine n-ai mai fi, te-aș suna acum, fără să-mi pese de gândul că „nu vei răspunde.”

Dacă mâine n-ai mai fi, te-aș săruta azi ca prima dată.

Dacă mâine n-ai mai fi, m-aș îndrăgosti din nou de tine, azi, pentru ultima dată.

Dacă mâine n-ai mai fi, ți-aș șopti azi că „Suflet, ne vedem în următoarea viață, același loc, aceeași dată.”

Azi însă… de ce doar scriu asta?